Emil Cioran spunea ca "speranta este o virtute de sclav" si mare dreptate avea.. Intr-un fel sau altul cei care au dorinte si vise, or sa si spere in sinea lor mereu, in ideea de a le realiza. Dar daca stau sa ma gandesc bine, sunt momente in care orice om spera la ceva anume, fie un elev care spera sa nu ramana corijent, fie unul care spera sa ia salariu mai mare, doi jucatori dintr-o echipa de fotbal britanica care este condusa cu 1-0 si este minutul '94. Pe undeva toti ne regasim in postura de a spera, poate mai mult sau mai putin, si asta pentru ca acel Creator ne-a inzestrat cu speranta din nastere, o purtam cu noi mereu si o justificam numai atunci cand avem nevoi. Pe de alta parte speranta este nesiguranta de a te baza pe ceva, esti mereu in dubiu si nu poti preconiza sirul evenimentelor ce vor urma, sau te indoiesti oarecum de finalitate.
Exista chiar si zicala precum ca: "Speranta moare ultima!" si vin si ma intreb: De ce trebuie sa moara ? Exista vreo regula ? E o regula a jocului ? Si de ce speranta si nu minciuna de exemplu ? Oamenii isi creeaza singuri bariere psihologice pentru ca apoi sa aibe nevoie de vreo 3000 de ani si de vreo 500 de filozofi care sa le sparga miturile si sa ii faca sa inteleaga ca viata inseamna evolutie si nu involutie, nu ingradirea gandirii si nu lipsa de interes pentru a trai si a simti ca traiesti. Iti dai seama ca exista zile intregi cand anumiti oameni nu simt ca traiesc ? Sunt oameni care sunt impinsi la limitele anumitor constrangeri, si incercati mereu de societate prin diverse cauze duse la extrem..aia ce speranta au ? Sau .. au speranta ? Si daca da .. cum plm reusesc frate sa si-o mentina ? E vreun secret ? Poate vei reusi sa intelegi ca .. in fiecare moment e un om care sufera cumplit si pe care speranta il paraseste, poate te vei gandi ca in orice moment un copil ramane orfan si fara sperante sau alti oameni isi pierd familiile, sau altii copiii, sunt moment in care ar trebui sa stii ca ai motive sa te bucuri de viata si sa duci speranta mai departe..
" Oamenii nu sunt prizonierii sortii, ci doar ai propriei minti."
Franklin D. Roosevelt.
